LEGE
Nr. 982
din 11.05.2000 |
privind accesul la informaţie |
Publicat : 28.07.2000 în Monitorul Oficial Nr. 88 art Nr : 664 |
MODIFICAT
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Articolul 1. Obiectul de reglementare al prezentei legi
(1) Prezenta lege reglementează:
a) raporturile dintre
furnizorul de informaţii şi persoana fizică si/sau juridică în procesul
de asigurare şi realizare a dreptului constituţional de acces la
informaţie;
b)
principiile, condiţiile, căile şi modul de realizare a accesului la
informaţiile oficiale, aflate în posesia furnizorilor de informaţii;
c) aspectele accesibilităţii informaţiei cu caracter personal şi protecţiei acesteia în cadrul soluţionării problemei accesului;
d) drepturile solicitanţilor informaţiei, inclusiv a informaţiei cu caracter personal;
e) obligaţiile furnizorilor de informaţii în procesul asigurării accesului la informaţiile oficiale;
f) modalitatea apărării dreptului de acces la informaţie.
(2)
Nu constituie obiect al prezentei legi raporturile care au legătură
tangenţială cu raporturile enumerate în alineatul (1) al prezentului
articol şi se referă la:
a) colectarea, prelucrarea, depozitarea şi garantarea integrităţii informaţiilor;
b)
prezentarea obligatorie a informaţiilor prevăzute de lege de către
persoane private autorităţilor publice, instituţiilor publice;
c)
accesul autorităţilor publice, instituţiilor publice, persoanelor
fizice şi/sau juridice, abilitate cu gestionarea unor servicii publice,
la informaţiile aflate în posesia altor asemenea autorităţi publice,
instituţii publice, persoane fizice şi/sau juridice;
d)
furnizarea informaţiilor referitoare la propria activitate de către
persoane fizice şi juridice private, partide şi formaţiuni
social-politice, fundaţii, asociaţii obşteşti.
Articolul 2. Obiectivele prezentei legi
Prezenta lege are drept scop:
a) crearea cadrului normativ general al accesului la informaţiile oficiale;
b)
eficientizarea procesului de informare a populaţiei şi a controlului
efectuat de către cetăţeni asupra activităţii autorităţilor publice şi
a instituţiilor publice;
c) stimularea formării opiniilor şi participării active a populaţiei la procesul de luare a deciziilor în spirit democratic.
Articolul 3. Legislaţia privind accesul la informaţie
(1)
Legislaţia privind accesul la informaţie are la bază Constituţia
Republicii Moldova, tratatele şi acordurile internaţionale la care
Republica Moldova este parte, prezenta lege şi include prevederile
altor acte normative care reglementează raporturile ce ţin de accesul
la informaţie.
(2)
Dacă tratatul sau acordul internaţional la care Republica Moldova este
parte stabileşte alte norme decît cele cuprinse în legislaţia
naţională, se aplică normele tratatului sau acordului internaţional.
Articolul 4. Principiile politicii statului în domeniul
accesului la informaţiile oficiale
(1) Oricine, în condiţiile prezentei legi, are dreptul de a căuta, de a primi şi de a face cunoscute informaţiile oficiale.
(2)
Exercitarea drepturilor prevăzute în alineatul (1) al prezentului
articol poate fi supusă unor restricţii pentru motive specifice, ce
corespund principiilor dreptului internaţional, inclusiv pentru
apărarea securităţii naţionale sau vieţii private a persoanei.
(3)
Exercitarea drepturilor prevăzute la alineatul (1) al prezentului
articol nu va implica în nici un caz discriminarea bazată pe rasă,
naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă
politică, avere sau pe origine socială.
Articolul 5. Subiecţii prezentei legi
(1) Subiecţi ai prezentei legi sînt furnizorul de informaţii şi solicitantul informaţiei.
(2)
Furnizori de informaţii, adică posesori ai informaţiilor oficiale,
obligaţi să le furnizeze solicitanţilor în condiţiile prezentei legi,
sînt:
a)
autorităţile publice centrale şi locale - autorităţile administraţiei
de stat, prevăzute în Constituţia Republicii Moldova şi anume:
Parlamentul, Preşedintele Republicii Moldova, Guvernul, administraţia
publică, autoritatea judecătorească;
b)
instituţiile publice centrale şi locale - organizaţiile fondate de
către stat în persoana autorităţilor publice şi finanţate de la bugetul
de stat, care au ca scop efectuarea atribuţiilor de administrare,
social-culturale şi altor atribuţii cu caracter necomercial;
c)
persoanele fizice şi juridice care, în baza legii sau a contractului cu
autoritatea publică ori instituţia publică, sînt abilitate cu
gestionarea unor servicii publice şi culeg, selectează, posedă,
păstrează, dispun de informaţii oficiale, inclusiv de informaţii cu
caracter personal.
(3) Pot solicita informaţii oficiale, în condiţiile prezentei legi:
a) orice cetăţean al Republicii Moldova;
b) cetăţenii altor state, care au domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul Republicii Moldova;
c) apatrizii stabiliţi cu domiciliul sau cu reşedinţa pe teritoriul Republicii Moldova.
Articolul 6. Informaţiile oficiale
(1)
În sensul prezentei legi, informaţii oficiale sînt considerate toate
informaţiile aflate în posesia şi la dispoziţia furnizorilor de
informaţii, care au fost elaborate, selectate, prelucrate,
sistematizate şi/sau adoptate de organe ori persoane oficiale sau puse
la dispoziţia lor în condiţiile legii de către alţi subiecţi de drept.
(2) În sensul prezentei legi, drept documente purtătoare de informaţii sînt considerate:
1) oricare din următoarele (sau o parte din acestea):
a) orice hîrtie sau alt material pe care există un înscris;
b) o hartă, un plan, un desen, o fotografie;
c)
orice hîrtie sau alt material pe care sînt marcaje, figuri, simboluri
sau perforări care au un sens pentru persoanele calificate să le
interpreteze;
d) orice obiect sau material din care pot fi reproduse sunete, imagini sau înscrisuri cu sau fără ajutorul unui alt articol sau mecanism;
e) orice alt înregistrator de informaţie apărut ca rezultat al progresului tehnic;
2) orice copie sau reproducere a purtătorilor de informaţii menţionaţi la punctul 1) al prezentului alineat;
3) orice parte a unei copii sau reproduceri menţionate la punctul 2) al prezentului alineat.
(3)
Informaţiile oficiale nedocumentate, care se află în posesia
furnizorilor (persoanelor responsabile ale acestora), vor fi puse la
dispoziţia solicitanţilor în ordine generală.
Articolul 7. Informaţiile oficiale cu accesibilitate limitată
(1)
Exercitarea dreptului de acces la informaţie poate fi supusă doar
restricţiilor reglementate prin lege organică şi care corespund
necesităţilor:
a) respectării drepturilor şi reputaţiei altei persoane;
b) protecţiei securităţii naţionale, ordinii publice, ocrotirii sănătăţii sau protecţiei moralei societăţii.
(2) În conformitate cu alineatul (1) al prezentului articol, accesul la informaţiile oficiale nu poate fi îngrădit, cu excepţia:
a)
informaţiilor ce constituie secret de stat, reglementate prin lege
organică şi calificate ca informaţii protejate de stat, în domeniul
activităţii militare, economice, tehnico-ştiinţifice, de politică
externă, de recunoaştere, de contrainformaţii şi activităţii operative
de investigaţii, a căror răspîndire, divulgare, pierdere, sustragere
poate periclita securitatea statului;
b)
informaţiilor confidenţiale din domeniul afacerilor, prezentate
instituţiilor publice cu titlu de confidenţialitate, reglementate de
legislaţia privind secretul comercial, şi care ţin de producţie,
tehnologie, administrare, finanţe, de altă activitate a vieţii
economice, a căror divulgare (transmitere, scurgere) poate atinge interesele întreprinzătorilor;
c)
informaţiilor cu caracter personal, a căror divulgare este considerată
drept o imixtiune în viaţa privată a persoanei, protejată de
legislaţie, accesul la care poate fi admis numai cu respectarea
prevederilor articolului 8 din prezenta lege;
d) informaţiilor ce ţin de activitatea operativă şi de urmărire penală a organelor de resort, dar numai în cazurile în care divulgarea acestor informaţii ar putea prejudicia urmărirea penală,
interveni în desfăşurarea unui proces de judecată, lipsi persoana de
dreptul la o judecare corectă şi imparţială a cazului său, ori ar pune
în pericol viaţa sau securitatea fizică a oricărei persoane - aspecte
reglementate de legislaţie;
[Art. 7 al.(2) lit.d) modificat prin L206/29.05.03, MO149/18.07.03 art.598] e)
informaţiilor ce reflectă rezultatele finale sau intermediare ale unor
investigaţii ştiinţifice şi tehnice şi a căror divulgare privează
autorii investigaţiilor de prioritatea de publicare sau influenţează
negativ exercitarea altor drepturi protejate prin lege.
(3)
Dacă accesul la informaţiile, documentele solicitate este parţial
limitat, furnizorii de informaţii sînt obligaţi să prezinte
solicitanţilor părţile documentului, accesul la care nu conţine
restricţii conform legislaţiei, indicîndu-se în locurile porţiunilor
omise una din următoarele sintagme: "secret de stat",
"secret comercial", "informaţie confidenţială despre persoană". Refuzul
accesului la informaţie, la părţile respective ale documentului se
întocmeşte cu respectarea prevederilor articolului 19 din prezenta lege.
(4)
Nu se vor impune restricţii ale libertăţii de informare decît dacă
furnizorul de informaţii poate demonstra că restricţia este
reglementată prin lege organică şi necesară într-o societate
democratică pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale
persoanei sau protecţiei securităţii naţionale şi că prejudiciul adus acestor drepturi şi interese ar fi mai mare decît interesul public în cunoaşterea informaţiei.
(5)
Nimeni nu poate fi pedepsit pentru că a făcut publice anumite
informaţii cu accesibilitate limitată, dacă dezvăluirea informaţiilor
nu atinge şi nu poate să atingă un interes legitim legat de securitatea
naţională sau dacă interesul public de a cunoaşte informaţia depăşeşte
atingerea pe care ar putea să o aducă dezvăluirea informaţiei.
Articolul 8. Accesul la informaţia cu caracter personal
(1)
Informaţia cu caracter personal o constituie datele ce se referă la o
persoană privată identificată sau identificabilă, a cărei dezvăluire ar
constitui o violare a intimităţii persoanei, face parte din categoria
informaţiei confidenţiale despre persoane. în sensul prezentei legi, nu
constituie informaţie confidenţială datele ce ţin exclusiv de
identificarea persoanelor (date ce se conţin în buletinele de
identitate).
(2)
Furnizorii de informaţii, posesori de informaţie cu caracter personal,
sînt obligaţi să protejeze confidenţialitatea vieţii private a
persoanei.
(3) Protejarea vieţii private a persoanei include:
a) dreptul la consimţămîntul persoanei a căror interese sînt atinse în procesul de divulgare a informaţiei cu caracter personal;
b) dreptul de a participa la procedura de luare a deciziilor în calitate de parte egală;
c)
dreptul de a i se păstra anonimatul în cazul furnizării de informaţii
cu caracter personal, cu respectarea confidenţialităţii;
d) dreptul de a controla şi a rectifica informaţiile neadecvate, incorecte, incomplete, neactualizate, irelevante;
e) dreptul de a nu fi identificată, în mod automat, în cadrul procedurii de luare a deciziilor asupra divulgării informaţiei;
f) dreptul de a se adresa în instanţele de judecată.
(4) Informaţiile cu caracter personal vor fi:
a) obţinute, colectate, prelucrate, păstrate şi utilizate corect, în scopuri legitime strict determinate;
b) veridice, adecvate, pertinente şi neexcesive în raport cu scopurile în care au fost obţinute;
c) conservate,
într-o formă care să permită identificarea persoanei la care se referă,
pe un termen nu mai mic de cel necesar realizării scopurilor pentru
care au fost obţinute.
(5) Oricărei persoane i se va asigura accesul la informaţiile cu caracter personal despre sine. Ea are dreptul:
a) să ia cunoştinţă de aceste informaţii personal sau în prezenţa altei persoane;
b) să precizeze aceste informaţii în scopul asigurării plenitudinii şi veridicităţii lor;
c) să obţină, dacă este cazul, rectificarea informaţiilor sau lichidarea lor atunci cînd ele vor fi tratate neadecvat;
d) să afle cine şi în ce scop a utilizat, utilizează sau intenţionează să utilizeze aceste informaţii;
e) să ia copii de pe documentele, informaţiile despre sine sau de pe unele părţi ale acestora.
(6)
Furnizorii de informaţii vor aplica măsurile necesare pentru protecţia
informaţiilor contra distrugerii sau pierderii lor, contra accesului,
modificării sau difuzării neautorizate, dar aceste măsuri nu pot limita
dreptul de acces la informaţiile oficiale în condiţiile prezentei legi.
(7)
Furnizorii de informaţii pot să divulge orice informaţii cu caracter
personal şi care vor fi solicitate în conformitate cu prezenta lege
doar în cazurile cînd:
a) persoana la care se referă consimte divulgarea lor;
b)
informaţia solicitată, în integritatea sa, a fost pusă la dispoziţia
publicului (publicată în conformitate cu legislaţia în vigoare),
anterior datei solicitării.
(8)
în cazul în care persoana la care se referă informaţiile cu caracter
personal nu consimte divulgarea lor, accesul la aceste informaţii poate
fi permis doar prin hotărîrea instanţei de judecată, care a stabilit că
divulgarea va fi în interesul public, adică se va referi la ocrotirea
sănătăţii populaţiei, la securitatea publică, la protecţia mediului înconjurător.
Articolul 9. Accesul la informaţia păstrată în
Fondul Arhivistic al Republicii Moldova
(1)
Modalitatea accesului la informaţia păstrată în Fondul Arhivistic al
Republicii Moldova este reglementată de Legea privind Fondul Arhivistic
al Republicii Moldova şi de prezenta lege.
(2)
În caz de neconcordanţe între prevederile prezentei legi şi cele ale
Legii privind Fondul Arhivistic al Republicii Moldova, se vor aplica
dispoziţiile prezentei legi.
Articolul 10. Drepturile solicitanţilor
(1)
Persoana are dreptul de a solicita furnizorilor de informaţii, personal
sau prin reprezentanţii săi, orice informaţii aflate în posesia
acestora, cu excepţiile stabilite de legislaţie.
(2)
Dreptul persoanei de a avea acces la informaţii, inclusiv la
informaţiile cu caracter personal, nu poate fi îngrădit decît în
condiţiile legii.
(3)
Orice persoană care solicită acces la informaţii în conformitate cu
prezenta lege este absolvită de obligaţia de a-şi justifica interesul
pentru informaţiile solicitate.
Articolul 11. Obligaţiile furnizorului de informaţii
(1) Furnizorul de informaţii, în conformitate cu competenţele care îi revin, este obligat:
1) să asigure informarea activă, corectă şi la timp a cetăţenilor asupra chestiunilor de interes public şi asupra problemelor de interes personal;
2) să garanteze liberul acces la informaţie;
3)
să respecte limitările accesului la informaţie, prevăzute de
legislaţie, în scopul protejării informaţiei confidenţiale, vieţii
private a persoanei şi securităţii naţionale;
4) să respecte termenele de furnizare a informaţiei, prevăzute de lege;
5) să dea publicităţii propriile acte adoptate în conformitate cu legea;
6) să păstreze, în termenele stabilite de lege, propriile acte, actele instituţiilor, ale căror succesoare sînt, actele ce stabilesc statutul lor juridic;
7) să asigure protejarea informaţiilor ce se află la dispoziţia sa de accesul, distrugerea sau modificarea nesancţionate;
8) să menţină informaţiile, documentele aflate la dispoziţia sa, în formă actualizată;
9)
să difuzeze de urgenţă pentru publicul larg informaţia care i-a devenit
cunoscută în cadrul propriei activităţi, dacă această informaţie:
a) poate preîntîmpina sau diminua pericolul pentru viaţa şi sănătatea oamenilor;
b) poate preîntîmpina sau diminua pericolul producerii unor prejudicii de orice natură;
c) poate opri răspîndirea informaţiei neveridice sau diminua consecinţele negative ale răspîndirii acesteia;
d) comportă o deosebită importanţă socială.
(2) în scopul garantării liberului acces la informaţiile oficiale, furnizorul de informaţii:
a) va asigura un spaţiu amenajat pentru documentare, accesibil solicitanţilor;
b) va numi şi va instrui funcţionarii responsabili pentru efectuarea procedurilor de furnizare a informaţiilor oficiale;
c) va
elabora, în conformitate cu prezenta lege, regulamente cu privire la
drepturile şi obligaţiile funcţionarilor în procesul de furnizare a
documentelor, informaţiilor oficiale;
d) va acorda asistenţa şi sprijinul necesar solicitanţilor pentru căutarea şi identificarea informaţiilor;
e)
va asigura accesul efectiv la registrele furnizorilor de informaţii,
care vor fi completate în conformitate cu legislaţia cu privire la
registre;
f) va desfăşura întrunirile şi şedinţele sale în mod public, în conformitate cu legislaţia.
(3)
în scopul facilitării liberului acces la informaţie, furnizorul de
informaţii va publica sau va face în alt mod general şi direct
accesibile populaţiei informaţiile ce conţin:
a) descrierea structurii instituţiei şi adresa acesteia;
b) descrierea funcţiilor, direcţiilor şi formelor de activitate ale instituţiei;
c)
descrierea subdiviziunilor cu competenţele lor, programului de lucru al
acestora, cu indicarea zilelor şi orelor de audienţă a funcţionarilor
responsabili de furnizarea informaţiilor, documentelor oficiale;
d) deciziile finale asupra principalelor probleme examinate.
(4)
În conformitate cu prezenta lege, informaţiile arătate la alineatul (3)
al prezentului articol vor fi făcute publice în afara procedurii de
examinare a cererilor privind accesul la informaţie.
(5)
În scopul asigurării transparenţei activităţii instituţiilor,
eficientizării accesului la informaţie, creării condiţiilor pentru
căutarea, identificarea operativă a documentelor şi informaţiilor,
autorităţile publice, instituţiile publice vor edita, cel puţin o dată
pe an, îndrumare ce vor conţine liste ale dispoziţiilor, hotărîrilor,
altor documente oficiale, emise de instituţia respectivă, şi domeniile
în care poate furniza informaţii, vor pune la dispoziţia reprezentanţilor
mijloacelor de informare în masă date oficiale despre propria
activitate, inclusiv despre domeniile în care poate furniza informaţii.
(6)
Furnizorul de informaţii va proceda şi la alte forme de informare
activă a cetăţenilor şi a mijloacelor de informare în masă.
Articolul 12. Solicitarea accesului la informaţiile oficiale
(1) Informaţiile oficiale vor fi puse la dispoziţia solicitanţilor în baza unei cereri scrise sau verbale.
(2) Cererea scrisă va conţine:
a) detalii suficiente şi concludente pentru identificarea informaţiei solicitate (a unei părţi sau unor părţi ale acesteia);
b) modalitatea acceptabilă de primire a informaţiei solicitate;
c) date de identificare ale solicitantului.
(3)
Cu excepţia cazurilor solicitării informaţiilor cu caracter personal,
solicitantul poate să nu indice în cerere datele sale de identificare.
(4)
Cererea poate fi înaintată verbal în cazurile în care este posibil
răspunsul pozitiv, cu satisfacerea imediată a cererii de furnizare a
informaţiei. În cazul în care furnizorul intenţionează să refuze
accesul la informaţia solicitată, el va informa solicitantul despre
aceasta şi despre posibilitatea depunerii unei cereri scrise.
(5)
Elaborarea şi furnizarea unor informaţii analitice, de sinteză sau
inedite pot fi efectuate în baza unui contract între solicitant şi
furnizorul de informaţii, contra unei plăţi negociabile, dacă
furnizorul va fi disponibil şi în drept să realizeze o asemenea ofertă.
Articolul 13. Modalităţile accesului la informaţiile oficiale
(1) Modalităţile accesului la informaţiile oficiale sînt:
a) audierea informaţiei pasibile de o expunere verbală;
b) examinarea documentului (unor părţi ale acestuia) la sediul instituţiei;
c) eliberarea copiei de pe documentul, informaţia solicitate (de pe unele părţi ale acestora);
d)
eliberarea copiei traducerii documentului, informaţiei (unor părţi ale
acestora) într-o altă limbă decît cea a originalului, pentru o plată
suplimentară;
e)
expedierea prin poştă (inclusiv poşta electronică) a copiei de pe
document, informaţie (de pe unele părţi ale acestora), copiei de pe
traducerea documentului, informaţiei într-o altă limbă, la cererea
solicitantului, pentru o plată respectivă.
(2)
Extrasele din registre, documente, informaţii (unele părţi ale
acestora), în conformitate cu cererea solicitantului, pot fi puse la
dispoziţia persoanei date, într-o formă rezonabilă şi acceptabilă
pentru aceasta, spre a fi:
a) examinate la sediul instituţiei;
b) dactilografiate, fotocopiate sau copiate într-o altă modalitate ce ar asigura integritatea originalului;
c) înscrise pe un purtător electronic, imprimate pe casete video, audio, alt purtător rezultat din progresul tehnic.
Articolul 14. Limba în care se vor prezenta informaţiile
solicitate
(1)
Informaţiile, documentele, solicitate în conformitate cu prezenta lege,
vor fi puse la dispoziţia solicitanţilor în limba de stat sau în limba
în care au fost elaborate.
(2)
În cazul în care informaţiile, documentele au fost elaborate într-o
altă limbă decît cea de stat, furnizorul de informaţii va fi obligat să
prezinte, la cererea solicitantului, o copie a traducerii autentice a
informaţiei, documentului în limba de stat.
Articolul 15. Examinarea cererilor privind accesul la
informaţie
(1)
Cererile scrise cu privire la accesul la informaţie vor fi înregistrate
în conformitate cu legislaţia cu privire la registre şi petiţionare.
(2) Cererile respective vor fi examinate şi satisfăcute de funcţionarii publici responsabili de furnizarea informaţiilor.
(3) Deciziile, luate în conformitate cu prezenta lege, vor fi comunicate solicitantului într-un mod ce ar garanta recepţionarea şi conştientizarea acestora.
(4)
În cadrul satisfacerii cererii privind accesul la informaţie,
furnizorii vor lua toate măsurile necesare pentru nedivulgarea
informaţiilor cu acces limitat, pentru protecţia integrităţii
informaţiilor şi excluderea accesului nesancţionat la ele.
Articolul 16. Termenele de satisfacere a cererilor
de acces la informaţie
(1)
Informaţiile, documentele solicitate vor fi puse la dispoziţia
solicitantului din momentul în care vor fi disponibile pentru a fi
furnizate, dar nu mai tîrziu de 15 zile lucrătoare de la data
înregistrării cererii de acces la informaţie.
(2)
Termenul de furnizare a informaţiei, documentului poate fi prelungit cu
5 zile lucrătoare de către conducătorul instituţiei publice dacă:
a) cererea se referă la un volum foarte mare de informaţii care necesită selectarea lor;
b) sînt necesare consultaţii suplimentare pentru a satisface cererea.
(3) Autorul cererii va fi informat despre orice
prelungire a termenului de furnizare a informaţiei şi despre motivele
acesteia cu 5 zile înainte de expirarea termenului iniţial.
Articolul 17. Readresarea cererilor
Cererea
de furnizare a informaţiei poate fi readresată altui furnizor, cu
informarea obligatorie a solicitantului în decurs de 3 zile lucrătoare
de la momentul primirii cererii şi cu acordul solicitantului, în
următoarele cazuri:
a) informaţia solicitată nu se află în posesia furnizorului sesizat;
b) informaţia solicitată deţinută de alt furnizor ar satisface mai deplin interesul faţă de informaţie al solicitantului.
Articolul 18. Eliberarea informaţiilor oficiale
Informaţiile
oficiale, documentele, părţile acestora, extrasele din registre,
copiile traducerilor, eliberate conform prezentei legi, vor fi semnate
de persoana responsabilă.
Articolul 19. Refuzul accesului la informaţie
(1)
Refuzul de a furniza o informaţie, un document oficial va fi făcut în
scris, indicîndu-se data întocmirii refuzului, numele persoanei
responsabile, motivul refuzului, făcîndu-se în mod obligatoriu
trimitere la actul normativ (titlul, numărul, data adoptării, sursa
publicaţiei oficiale), pe care se bazează refuzul, precum şi procedura
de recurs a refuzului, inclusiv termenul de prescripţie.
(2) Furnizorii de informaţii nu pot fi obligaţi să prezinte probe ale inexistenţei informaţiilor nedocumentate.
Articolul 20. Plăţi pentru furnizarea informaţiilor oficiale
(1)
Pentru furnizarea informaţiilor oficiale pot fi percepute, în afara
excepţiilor prevăzute de lege, plăţi în mărimile şi conform procedurii
stabilite de organele reprezentative, acestea fiind vărsate în bugetul
de stat.
(2)
Mărimile plăţilor nu vor depăşi mărimile cheltuielilor suportate de
către furnizor pentru facerea copiilor, expedierea lor solicitantului
şi/sau pentru traducerea, la cererea solicitantului, a informaţiei,
documentului.
(3)
Plăţile pentru furnizarea informaţiilor analitice, de sinteză sau
inedite, executate la comanda solicitantului, se vor stabili conform
contractului dintre solicitant şi furnizorul de informaţii.
(4) Vor fi puse, fără plată, la dispoziţia solicitanţilor, informaţiile oficiale care:
a) ating nemijlocit drepturile şi libertăţile solicitantului;
b) sînt expuse oral;
c) sînt solicitate pentru a fi studiate la sediul instituţiei;
d)
prin faptul că au fost furnizate, contribuie la sporirea gradului de
transparenţă a activităţii instituţiei publice şi corespunde
intereselor societăţii.
(5)
În cazurile în care informaţia pusă la dispoziţia solicitantului
conţine inexactităţi sau date incomplete, instituţia publică este
obligată să efectueze rectificările şi completările respective gratuit,
cu excepţia cazurilor în care completarea informaţiei implică eforturi
şi cheltuieli considerabile care n-au fost prevăzute şi taxate la eliberarea primară a informaţiilor.
(6)
Instituţia publică va aduce la cunoştinţa solicitanţilor într-un mod
cît mai adecvat şi mai amănunţit posibil modalitatea de calculare a
plăţilor pentru furnizarea informaţiei.
Articolul 21. Dispoziţii generale privind apărarea
dreptului de acces la informaţie
(1)
Persoana care se consideră lezată într-un drept sau interes legitim de
către furnizorul de informaţii poate ataca acţiunile acestuia atît pe
cale extrajudiciară, cît şi direct în instanţa de contencios administrativ competentă.
[Art.21. (1) modificat prin L240/13.06.03, MO138/08.07.03 art.557] (2) Persoana, de asemenea, se poate adresa pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime avocatului parlamentar.
(3)
Persoana care se consideră lezată într-un drept sau interes legitim
poate ataca orice acţiune sau inacţiune a persoanei responsabile pentru
primirea şi examinarea cererilor de acces la informaţii, dar în special
cu privire la:
a) refuzul neîntemeiat de a primi şi înregistra cererea;
b) refuzul de a asigura accesul liber şi necondiţionat la registrele publice aflate la dispoziţia furnizorului de informaţii;
c) încălcarea termenelor şi procedurii de soluţionare a cererii de acces la informaţie;
d) neprezentarea sau prezentarea necorespunzătoare a informaţiilor solicitate;
e) refuzul neîntemeiat de a prezenta informaţiile solicitate;
f) atribuirea
neîntemeiată a informaţiei la categoria informaţiilor care conţin
secrete de stat, secrete comerciale sau la categoria informaţiilor
confidenţiale;
g) secretizarea neîntemeiată a unor informaţii;
h) stabilirea plăţii şi mărimii acesteia pentru informaţiile furnizate;
i) cauzarea unor prejudicii materiale şi/sau morale prin acţiunile ilegale ale furnizorului de informaţii.
(4)
În cadrul soluţionării litigiilor privind accesul la informaţie,
organele competente vor întreprinde măsuri pentru protejarea
drepturilor tuturor persoanelor ale căror interese pot fi atinse prin
divulgarea informaţiei, inclusiv se va asigura participarea acestora în
cadrul procesului în calitate de terţă parte.
(5)
Instanţa de judecată, în cadrul examinării litigiilor privind accesul
la informaţie, va întreprinde toate măsurile rezonabile şi suficiente
de precauţie, inclusiv convocarea şedinţelor închise, pentru a evita
divulgarea informaţiilor, accesul limitat la care poate fi îndreptăţit.
Articolul 22. Atacarea pe cale extrajudiciară a
acţiunilor furnizorilor de informaţii
(1)
În cazul în care persoana consideră că drepturile sau interesele
legitime în ceea ce priveşte accesul la informaţii i-au fost lezate, ea
poate contesta acţiunile sau inacţiunea furnizorului de informaţii la
conducerea acestuia şi/sau la organul ierarhic superior al furnizorului
în termen de 30 de zile de la data cînd a aflat sau trebuia să afle
despre încălcare.
(2)
Conducerea furnizorului de informaţii şi/sau organul ierarhic superior
al acestuia va examina contestările solicitanţilor de informaţii în
decurs de 5 zile lucrătoare şi va informa în mod obligatoriu
petiţionarul despre rezultatele examinării în decurs de 3 zile
lucrătoare.
(3)
Sesizările, prin care sînt atacate acţiunile sau inacţiunea
organizaţiilor care nu au organele lor superioare, sînt adresate direct
instanţei de contencios administrativ competente.
[Art.22. (3) modificat prin L240/13.06.03, MO138/08.07.03 art.557] Articolul 23. Atacarea pe cale judiciară a acţiunilor
furnizorilor de informaţii
(1)
În cazul în care persoana care consideră că drepturile sau interesele
legitime în ceea ce priveşte accesul la informaţie i-au fost lezate,
precum şi în cazul în care nu este satisfăcută de soluţia dată de către
conducerea furnizorului de informaţii sau de către organul ierarhic
superior al acestuia, ea poate ataca acţiunile sau inacţiunea furnizorului de informaţii direct în instanţa de contencios administrativ competentă.
[Art.23. (1) modificat prin L240/13.06.03, MO138/08.07.03 art.557] (2)
Sesizarea instanţei de judecată se va efectua în termen de o lună de la
data primirii răspunsului de la furnizorul de informaţii sau, în caz
dacă nu a primit răspuns, de la data cînd trebuia să-l primească. Dacă
solicitantul de informaţii a atacat anterior acţiunile furnizorului de
informaţii pe cale extrajudiciară, termenul de o lună curge de la data
comunicării răspunsului conducerii furnizorului de informaţii şi/sau
organului ierarhic superior al acestuia sau, în caz dacă nu a primit răspuns, de la data cînd trebuia să-l primească.
Articolul 24. Consecinţele prejudicierii dreptului de acces
la informaţii
În
funcţie de gravitatea efectelor pe care le-a avut refuzul nelegitim al
funcţionarului public, responsabil pentru furnizarea informaţiilor
oficiale, de a asigura accesul la informaţia solicitată, instanţa de
judecată decide aplicarea unor sancţiuni în conformitate cu legislaţia,
repararea prejudiciului cauzat prin refuzul
nelegitim de a furniza informaţii sau prin alte acţiuni ce prejudiciază
dreptul de acces la informaţii, precum şi satisfacerea neîntîrziată a
cererii solicitantului.
Articolul 25. Dispoziţii finale
Guvernul, în termen de 3 luni:
va înainta Parlamentului
propuneri cu privire la aducerea legislaţiei în concordanţă cu prezenta
lege, inclusiv la stabilirea responsabilităţii pentru acţiunile ce
constituie încălcări grave ale dreptului de acces la informaţie;
va aduce în corespundere cu prezenta lege actele sale normative şi va elabora, după caz, noi acte orientate spre executarea acesteia.
PREŞEDINTELE
PARLAMENTULUI Dumitru
DIACOV
Chişinău, 11 mai 2000.
Nr. 982-XIV.
|